Confidenţialitate


Borsec, de la stațiunea părăginită la destinația tot mai căutată de turiști


Borsec, de la stațiunea părăginită la destinația tot mai căutată de turiști

Stațiunea Borsec a început să prindă viață din nou. La fel ca Sovata, și Borsec este un exemplu despre cum investițiile pot salva o stațiune cu tradiție. Acum câțiva ani, Borsec era mai mult o paragină, iar pentru turiștii care se mai abăteau pe aici, o dezamăgire. Însă, investitorii au început să prindă curaj, astfel că în zonă au apărut hoteluri noi, pensiuni, sau unele clădiri vechi, construite în timpul Imperiului Austro-Ungar, au fost reabilitate.

 

Lucrurile s-au pus în mișcare, dar schimbările nu apar peste noapte. Cert este că în prezent, turiștii care ajung la Borsec se pot caza în condiții decente. Numărul locurilor de cazare a crescut la 700 de la aproximativ 200 în anul 2010. În plus, li se pregătește o surpriză: în iunie, anul viitor, va fi inaugurat un centru balnear cu o capacitate de 1.000 de persoane, a declarat primarul orașului, Jozsef Mik.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Până la inaugurarea centrului, cei care ajung în Borsec se pot bucura de peisaje minunate. Pentru pasionații sporturilor de iarnă sunt trei pârtii de schi – Prichindel, Speranța și Însorita – unde își pot demonstra abilitățile. Cât despre obiectivele turistice din zonă, punem pe listă rezervația Scaunul Rotund, dar și Muzeul Apelor Minerale, unde vizitatorii pot vedea documente, fotografii care ilustrează istoria acestei stațiuni și sticle vechi de apă minerală.

 

sursa foto: http://www.statiuneaborsec.ro/

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează