Confidenţialitate


LONDRA: Vindecat de COVID-19, premierul Johnson îşi reia sarcinile


LONDRA: Vindecat de COVID-19, premierul Johnson îşi reia sarcinile

După perioada de convalescență la care a fost forțat după infecția cu noul coronavirus, Boris Johnson își reia, de luni, sarcinile de premier al Marii Britanii.

În urmă cu două săptămâni, în duminica de Paşte catolic, Boris Johnson a fost externat din spital şi a mers la un conac din zona rurală pentru a se recupera.

Între timp, starea sa de sănătate s-a ameliorat, iar medicii i-au permis se întoarcă la „programul său normal”.

În funcţie de sfaturile medicilor, Boris Johnson ar putea participa, luni, la conferinţa de presă organizată zilnic.

De altfel, surse din cabinet, au declarat că premierul a fost în permanenţă ţinut la curent cu tot ce se întâmpla în ţară în perioada de convalescenţă.

Premierul a avut zilnic videoconferinţe cu ministrul de externe, Dominic Raab şi echipa sa de la Downing Street 10.

„Domnul Johnson a fost ţinut la curent cu privire la progresele înregistrate în lupta Regatului Unit împotriva coronavirusului şi i s-a oferit o informare detaliată asupra activităţii politice desfăşurate până acum în următoarea fază a luptei noastre împotriva bolii”, au declarat sursele Sky News.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează