Confidenţialitate


BOR solicită reluarea “grabnică” a slujbelor în biserici


BOR solicită reluarea “grabnică” a slujbelor în biserici

Patriarhia Română consideră că revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase şi în interiorul lăcaşurilor de cult, cu respectarea subînţeleasă a regulilor de distanţare fizică şi de igienizare a spaţiilor liturgice stabilite de autorităţile competente, este deja deplin justificată şi adecvată actualei realităţi sociale româneşti, se arată într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al BOR susține că au fost făcute, inclusiv recent, „fireşti şi consistente demersuri către autorităţi, însoţite de speranţa intensă a unui răspuns realist şi înţelept”.

Vasile Bănescu consideră că „revenirea la ritmurile adânci ale organismului comunitar este esenţială în păstrarea echilibrului moral şi spiritual al acestuia”.

„Istoria universală a umanităţii relevă indubitabil că, indiferent de gradul de secularizare, resorturile cele mai profunde ale vieţii personale şi sociale rămân cele de natură religioasă şi că gradul de claritate morală din interiorul unei societăţi este conferit de viaţa spirituală a acesteia”, adaugă comunicatul.

Biserica Ortodoxă Română susține că a arătat „cu prisosinţă, în cel mai practic şi evident mod, că este implicată real în apărarea şi promovarea sănătăţii publice, atitudinea sa, ca şi a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgenţă şi de alertă impuse de pandemie”.

„Oamenii cei mai implicaţi în situaţia de criză prin care a trecut recent şi încă trece România au fost cei care şi-au dovedit prin fapte concrete ale credinţei solidaritatea cu cei afectaţi de pandemie, cu instituţiile medicale şi cu autorităţile înseşi. Aceşti oameni care dau suflu moral societăţii româneşti, care promovează prin viaţa lor valorile fertile social ale credinţei creştine şi care au contribuit major prin atitudinea lor civică la diminuarea rapidă a efectelor pandemiei, doresc în mod justificat participarea la slujbele Bisericii în biserică”, conchide Patriarhia.


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…