Confidenţialitate


Bonurile fiscale din 28 noiembrie, în valoare de 538 de lei, sunt câștigătoare la loterie


Bonurile fiscale din 28 noiembrie, în valoare de 538 de lei, sunt câștigătoare la loterie

Bonurile fiscale în valoare de 538 lei emise la data de 28 noiembrie sunt câștigătoarele extragerii organizate – în această seară – de Ministerul Finanțelor.

Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse, începând de mâine, la sediile ANAF din țară.

Cel mult 100 de câștigători vor împărți milionul de lei, cât este fondul lunar de premiere. În cazul în care numărul este mai mare, se organizează o selecție suplimentară.

La extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 noiembrie, fără să fie necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale în original, alături de copia actului de identitate și de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat, precum logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine.

 

 


Ultimele stiri
Luca Niculescu, printre numele vehiculate pentru funcția de premier. Cum se poziționează partidele înaintea unei noi runde de…

România în Direct. Eșec la testele PISA. Cine este de vină că avem copii analfabeți funcțional?

NATO a surprins submarine rusești care exersau dezactivarea cablurilor submarine, esențiale pentru internet și comunicații | AUDIO

Trump, absent de la comemorarea atacurilor din 11 septembrie de la New York. Motivul pentru care a refuzat…

Donald Trump promite câte 5.000 de dolari fiecărui adult american dacă republicanii câștigă alegerile legislative din noiembrie |…

Republica Moldova: Măsuri anunțate în Educație după rezultatele testelor PISA. 30 de minute de lectură pe zi în…

Apple lansează primul iPhone pliabil. Samsung reacționează ironic: „Bun venit pe piața telefoanelor pliabile” | AUDIO

Sondaj INSCOP: AUR conduce în preferințele pentru alegerile parlamentare. PSD revine pe locul doi | AUDIO

Constanța: Grevă de avertisment la singura companie a statului care operează produse petroliere. Peste 1000 de angajați cer…

Constanța: Resturi ale unei drone aeriene au fost găsite în zona plajei de la Capu Midia. Au fost…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează