Confidenţialitate


Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației în 2026


Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației în 2026

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România ar putea înregistra o ușoară creștere a inflației în 2026, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al efectelor asupra pieței carburanților. Șeful Executivului spune că evoluția depinde în mare măsură de durata crizei și de reluarea transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.

Premierul Ilie Bolojan: „Vom avea o ușoară creștere a inflației”

Întrebat dacă există o estimare privind nivelul inflației pentru anul 2026, în contextul crizei de pe piața carburanților, premierul a spus că este dificil de făcut prognoze în acest moment, deoarece evoluțiile depind de situația din regiunea Golfului.

„N-aș vrea să fac estimări de genul acesta, pentru că dacă, ipotetic, într-o săptămână, două sau trei, lucrurile s-ar liniști în Golf și s-ar relua transportul țițeiului și al derivatelor prin Strâmtoarea Ormuz, efectele ar fi mici. Dacă însă criza continuă, datele pot diferi destul de mult. Dar, în mod cert, vom avea o ușoară creștere a inflației”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi24.

Premierul Ilie Bolojan: „Toate mărfurile sunt transportate, deci efectul agregat se vede în inflație”

Premierul a subliniat că impactul asupra inflației va depinde de durata crizei: „Cu cât se rezolvă mai repede această criză, cu atât impactul va fi mai mic. Cu cât lucrurile se lungesc, va fi, din păcate, mai mare.”

Potrivit șefului Guvernului, evoluțiile de pe piața internațională a carburanților influențează direct nivelul inflației, deoarece costurile de transport afectează prețurile majorității bunurilor.

„Orice creștere a prețurilor la combustibil, cu 10% sau 20%, impactează inevitabil lanțuri diverse, pentru că orice se transportă se bazează pe combustibil. Toate mărfurile sunt transportate, deci efectul agregat se vede în inflație. Estimările vor fi influențate de ceea ce se întâmplă nu doar în România, ci în întreaga lume”, a explicat Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan: „Avem deja o creștere a prețurilor la îngrășăminte de 20–30%”

Premierul a avertizat că blocajele din piața energetică se vor resimți și în agricultură, prin creșterea costurilor pentru îngrășăminte.

„Materii prime folosite în producția de îngrășăminte, cum este nafta, un derivat din țiței, s-au scumpit foarte mult. Avem deja o creștere a prețurilor la îngrășăminte de 20–30%, care inevitabil se va reflecta, indirect, în prețurile produselor agricole. Ceea ce se însămânțează în această primăvară va avea, cel mai probabil, prețuri ușor mai mari în vară și în toamnă”, a mai spus premierul.


Ultimele stiri
Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…

Pădurarul Aurel Frandeș, despre cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-am găsit în pădure, plângeau. Le-am transportat în…

Controverse după „Marșul pentru Viață”. Nicu Ștefănuță, despre cine se află în spatele acțiunilor anti-avort: „Este vorba despre…

Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO

Coaliția prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni. Grup de lucru la Guvern,…