Confidenţialitate


Bologa: În perioada stării de urgenţă, nu s-a putut lucra la dosarul Tel Drum


Bologa: În perioada stării de urgenţă, nu s-a putut lucra la dosarul Tel Drum

Procurorul-şef al Direcției Anticorupție a anunţat, joi, că la dosarul Tel Drum, în care este cercetat fostul lider social-democrat Liviu Dragnea, nu s-a putut lucra pe perioada stării de urgenţă.

“Urmărirea penală a fost suspendată prin decretele preşedintelui privind instalarea stării de urgenţă. Nu mai dăm un termen limită (pentru finalizarea dosarului – n.r.). Am stat de vorbă cu doamna procuror, lucrează la această cauză (…) Ne-am gândit la toate posibilităţile pentru urgentarea acestui dosar. La DNA sunt foarte multe dosare vechi, de ordinul sutelor. În toate aceste dosare, noi ne preocupăm şi facem tot posibilul pentru a urgenta finalizarea urmăririi penale”, a spus Crin Bologa, în cadrul unei conferinţe de presă online.

La 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Direcția Anticorupție preciza, la momentul respectiv, că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise în septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…