Bolnava care a invins statul

Despăgubirea record de un milion de euro acordată de Instanța Supremă unei bolnave de SIDA, infectată înainte de revoluție, vine după ce tânăra și familia sa s-au luptat 10 ani cu statul român. Prima hotărâre de despăgubire a venit de la Tribunalul Bacău, iar purtătorul de cuvânt al instituției, judecătorul Maria Obroceanu, spune că suma de un milion de euro este prea mică față de chinurile prin care trece femeia : ‘mă surprinde faptul că a rămas hotărârea Tribunalului de la Bacău pentru această sumă care din punctul meu de vedere, acoperă doar într-o anumită măsură gravitatea situației și ce se întâmplă cu persoana respectivă în continuare’ (audio).

Părinții femeii despăgubite acum au aflat întâmplător că fata dar și băiatul lor, suferă SIDA, în 1990. De atunci, au trecut prin momente cumplite cauzate nu atât de boală, cât de atitudinea celor din jur: copiii au fost alungați cu pietre de la grădiniță și nu au mai putut să-și continue studiile până aproape de majorat. Anca Grădinaru a urmărit acest caz în ultimii 7 ani (audio).

Pe Rebeca și Daniel i-am cunoscut acum 7 ani, când părinții lor au reușit să convingă pentru prima dată un complet de judecată să le dea dreptate. Adică să condamne spitalele în care copiii lor fuseseră internați după naștere și în care contractaseră virusul HIV. Așadar, era anul 2007. Atunci, o instanță din Bacău a decis că Spitalul de Pediatrie din oraș trebuie să-i despăgubească pe cei doi tineri cu 70 de mii de euro.

La acel moment, doar Rebeca era majoră, Daniel urma să împlinească 18 ani în câteva luni. Era o premieră în Justiție și în sistemul sanitar, așa că m-am dus acasă la Rebeca și la Daniel să-i cunosc și să le aflu povestea. Am găsit o familie unită, decisă să lupte până la ultimul strop de energie cu un stat care le distrusese viața. Doi părinți și doi copii, într-un sat izolat, într-o casă din chirpici, bolnavi, copiii de SIDA, părinții de inimă și multe altele, dar mulțumiți că în ciuda prognosticelor medicale, au rezistat cu toții atâția ani.

Grija lor cea mai mare era că singura lor sursă de hrană, câteva găini, era prea puțin pentru a întrema doi oameni cu o imunitate la pământ. Atunci, Rebeca și Daniel mi-au povestit prin ce au trecut încă de mici, când lumea din sat a aflat că sunt bolnavi de SIDA: i-au bătut cu pietre în drum spre grădiniță, i-au scuipat și i-au numit ,,sidoși,,.

Părinții i-au retras, așa că au stat acasă, izolați și umiliți ani la rând. De boala copiilor, părinții au aflat întâmplător, imediat după revoluție. Pentru că cei mici nu mai scăpau de răceli, i-au dus la Spitalul de Pediatrie din Bacău. Cadrele medicale de aici le-au spus că Rebeca și Daniel au SIDA , iar asta o știau nu doar pentru că le făcuseră analize ci și din catastifele păstrate în arhiva spitalului. Pe parcursul internărilor anterioare, nimeni nu le spusese adevărul.

De această dată, ajunseseră la spital pentru că acasă, asistenta de la dispensarul din sat nu reușea nicicum să-i vindece pe micuți nici măcar de o simplă răceală. Era vremea când încă se foloseau seringi din sticlă, sterilizate într-o cutie de inox, la flacăra aragazului. În sat, asistenta îi vaccinase pe Rebeca și Daniel dar și pe alți copii, fără să știe că cei doi erau infectați. Prima organizație care s-a luptat pentru Rebeca și Daniel a fost Centrul de Resurse Juridice care, după revoluție, le-a angajat părinților un avocat. Așa a apărut prima sentință favorabilă.

Însă calvarul nu s-a oprit aici. Spitalul a făcut recurs, iar în 2008 dosarul a ajuns la Curtea Supremă. La București, la primul termen, i-am întâlnit a doua oară pe Rebeca și Daniel. Veniseră cu tatăl și erau extenuați cu toții. Pentru că nu aveau bani de rapid, veniseră cu personalul. Ca să ajungă la prima oră în fața instanței, merseseră toată noaptea. Atunci nu s-a întâmplat nimic, pentru că judecătorii au amânat cauza, stabilind termen de judecată abia peste câteva luni.

Plângând, Daniel mi-a spus atunci că nu crede că va apuca următorul termen. Îi era rău, era livid și slab ca o scândură. Anii au trecut, iar de atunci Rebeca m-a sunat în fiecare an de sărbători sau când i se întâmpla ceva important. Așa am aflat că până la urmă și ea și Daniel au reluat școala, de la nivelul clasei a patra. Anul trecut, m-a sunat să-mi spună că e fericită. Tocmai se căsătorise. M-am bucurat. Sentința finală în acest proces a venit anul trecut, de la Curtea Supremă, după aproape 10 ani de procese și observ că doar Rebeca e trecută la parte reclamantă despăgubită. Sper că Daniel e bine.

Curtea Supremă a respins apelurile Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi ale Spitalului de Pediatrie Bacău. Și a menținut decizia de despăgubire dată de Tribunalul Bacău.