Confidenţialitate


Bogdan Licu, interimar la șefia Parchetului General


Bogdan Licu, prim-adjunct al Procurorului General, este cel care asigura interimatul la conducerea Ministerului Public, după demisia lui Tiberiu Nițu din funcția de Procuror General.

Mandatul lui Nițu urma să expire în luna mai, iar Ministrul Justiției Raluca Prună a anunțat că va declanșa ”cu celeritate procedura de ocupare a funcției vacante”.

Bodgan Licu a precizat că nu este tentat de funcția de Procuror General.

 

Bogdan Licu este cel de-al treilea doctorand coordonat de Gabriel Oprea banuit ca si-a plagiat teza de doctorat. El și-a susținut teza de doctorat în 2011 la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”, din subordinea Serviciului Român de Informații.

Intitulată „Corupția – risc major la adresa securitatii nationale”, teza de doctorat a interimarului la sefia Parchetului General ar fi  plagiata dupa carti de specialitate, cursuri universitare, legi sau pagini de internet.

Potrivit informatiilor din presa, mai bine de o jumatate din totalul celor 445 de pagini ar fi copiate ad litteram, fara citarea sursei.

Bodgan Licu a refuzat sa comenteze situatia.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează