Confidenţialitate



Blocul Național Sindical organizează mâine un protest în Piața Victoriei. Dumitru Costin: „Este un semnal de alarmă față de scăderea accelerată a puterii de cumpărare” | AUDIO


Blocul Național Sindical organizează mâine un protest în Piața Victoriei. Dumitru Costin: „Este un semnal de alarmă față de scăderea accelerată a puterii de cumpărare” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Miting al bugetarilor în Piața Victoriei. Blocul Național Sindical organizează acest nou protest în fața Guvernului, mâine (miercuri), de la ora 10:00. Va urma un marș până în Piața Constituției, la Parlament. Pe traseu, sindicaliștii vor opri în fața mai multor ministere. Între timp, șefii de sindicate îi cer premierului o întâlnire de urgență.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Participanții la protest se vor opri la sediile ministerelor Economiei, Muncii, Afacerilor Interne, Sănătății, Energiei, Justiției, Finanțelor și Mediului. Blocul Național Sindical cere Guvernului României măsuri urgente pentru oprirea scăderii puterii de cumpărare. Solicită și o întâlnire de urgență cu guvernanții.

Liderul BNS, Dumitru Costin: „Mii de membri ai BNS din toată țara sunt așteptați în Piața Victoriei”

„Blocul Național Sindical anunță un nou protest pe fondul deteriorării situației economice și sociale din România. Miercuri, 12 noiembrie 2025, începând cu ora 10:00, mii de membri ai BNS din toată țara sunt așteptați în Piața Victoriei din București. Este un semnal de alarmă față de scăderea accelerată a puterii de cumpărare”, a transmis liderul BNS, Dumitru Costin.

Lista de revendicări mai cuprinde: creșterea salariului minim, negocieri colective reale și extinse, oprirea reformelor făcute prin tăieri de salarii și posturi în sectorul bugetar.

În privința scumpirilor pe care le simțim cu toții în ultimul an, plătim mai mult cu 69% pentru energie, ceea ce a antrenat scumpiri în lanț în toate domeniile. Alimentele s-au scumpit în medie cu 8%, recordul fiind atins de fructele proaspete, plus 32%, iar serviciile costă mai mult cu 10 procente.

De la 1 octombrie, Guvernul a oprit plafonarea prețurilor pentru 17 produse de bază, dar multe lanțuri comerciale continuă să practice prețuri reduse pentru unele alimente, cum sunt cele marcă proprie.

Deși, potrivit sondajelor recente („NIQ GfK Purchasing Power Europe 2025”), puterea de cumpărare a românilor este în creștere, aceasta rămâne la 45% din media europeană. Bucureștiul, însă, depășește media europeană și alte orașe mari din regiune.


Ultimele stiri
Directorul World Vision România, Mihaela Nabăr, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc…

Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…