Confidenţialitate


“Blaj aLive” pe Câmpia Libertăţii de la Blaj


“Blaj aLive” pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj va avea loc duminică cea de a VII-a ediţie a festivalului “Blaj aLive”, în cadrul căruia vor concerta The Motans, Irina Rimes, Mihail, Gramofone, Marú şi Blue Velvet.

Startul festivalului va fi dat la ora 13.00, cei prezenţi urmând să aibă parte de muzică live pe Freedom Stage, de un parc de distracţii şi o zonă culinară specială cu sortimente de mâncare variate. Concertele vor începe la ora 15.30, închiderea festivalului fiind programată pentru 23.30, notează Agerpres.

Ajuns la cea de a VII-a ediţie, festivalul “Blaj aLive” promovează, potrivit organizatorilor, “libertatea, educaţia şi inovaţia ca suport pentru dezvoltare culturală şi găzduieşte iniţiativele tinerelor organizaţii, parte din noua revoluţie culturală”.

Proiectul cultural “Blaj aLive” este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură “Augustin Bena”, şi Primăria Municipiului Blaj.

La “Blaj aLive” există o zonă de food special amenajată, care va funcţiona pe întreaga durată a festivalului. Astfel, cei sosiţi pe Câmpia Libertăţii se vor putea bucura de un spaţiu dedicat preparatelor culinare şi băuturilor, disponibile pentru toate gusturile şi vârstele. Participanţii la festival sunt obligaţi să se supună, la intrare, controlului corporal sumar. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor violente sau aflate într-o stare avansată de ebrietate, precum şi a participanţilor sub 18 ani neînsoţiţi de un adult. Accesul tinerilor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani se realizează doar pe baza unui bilet valid şi este permis doar dacă sunt însoţiţi de o persoană adultă, cu un alt bilet valid. Preţul unui bilet este de 60 de lei.

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…