Confidenţialitate


Biserica Sfânta Maria din Șumuleu Ciuc, un loc de rugăciune plin de istorie | GALERIE FOTO


Biserica Sfânta Maria din Șumuleu Ciuc, un loc de rugăciune plin de istorie | GALERIE FOTO

Biserica Sfânta Maria din Șumuleu Ciuc este una dintre cele mai importante și cunoscute biserici din România, situată în orașul Miercurea Ciuc, județul Harghita. Ea este considerată un loc de pelerinaj important pentru credincioșii romano-catolici din întreaga țară și din străinătate.

Tot aici se află cea mai mare statuie a Fecioarei Maria din România. Statuia are peste doi metri și jumătate înălţime şi este realizată din lemn de tei, între anii 1510-1515, de către un sculptorul necunoscut.

Prima menţiune a statuii Maicii Domnului de la Şumuleu a apărut în anul 1624, într-un inventar al bunurilor Mănăstririi şi Bisericii Franciscane, la care face referire istoricului franciscan Leonárd Losteiner, în însemnările sale din 1776-1777, scrie medifax.ro.

“Legenda spune că la ultima invazie tătară de la 1717, năvălitorii au intrat în biserică și nu au reușit să disloce statuia nici măcar cu două perechi de boi. Călare, hanul s-a apropiat de ea și i-a tăiat obrazul drept”, a explicat ghidul național de turism Costin Corboianu.

“În partea dreaptă a Fecioarei Maria este statuia Sfântului Ladislau, primul rege canonizat al maghiarilor, iar în stânga se află statuia Sfântului Ștefan, cel care a creștinat populația maghiară”, a precizat Costin Corboianu.

Unul dintre cele mai importante evenimente legate de Biserica Sfânta Maria este Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc, care atrage în fiecare an zeci de mii de pelerini, români și maghiari, într-o demonstrație unică de unitate și credință. Pelerinajul a fost inițiat în secolul al XVII-lea și se desfășoară în fiecare an de Rusaliile catolice.

În 2019, aici a poposit și Papa Francisc, în timpul vizitei sale în România.

“Nu am venit aici la întâmplare: suntem pelerini. Aici, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, voi veniți în pelerinaj pentru a îndeplini legământul înaintașilor voștri și pentru a întări credința în Dumnezeu și devoțiunea față de Preacurata Fecioară Maria, reprezentată de monumentala statuie în lemn.

Acest pelerinaj anual aparține moștenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă; participă la el și credincioși de alte confesiuni și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității; un apel la a recupera mărturiile de credință devenită viață și de viață devenită speranță. A peregrina înseamnă a fi conștienți că venim, ca popor, în casa noastră. Un popor a cărui bogăție stă în miile sale de chipuri, culturi, limbi și tradiții; sfântul popor credincios al lui Dumnezeu care, împreună cu Maria, este pelerin, cântând milostivirea Domnului.

Dacă în Cana Galileei Maria a mijlocit la Fiul ei să facă prima minune, în fiecare sanctuar Ea veghează și mijlocește, nu numai în fața Fiului său, dar și în fața fiecăruia dintre noi, pentru a nu lăsa să ni se fure fraternitatea de către vocile și rănile trecutului, care alimentează diviziunea și fragmentarea.

Evenimentele complexe și triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot să constituie un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult râvnită conviețuire fraternă”, a spus Papa Francisc la Șumuleu Ciuc.

Foto: Lavinia Dragomir


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează