Confidenţialitate


Anul în care va fi finalizată Biserica Sagrada Familia din Barcelona | AUDIO


Anul în care va fi finalizată Biserica Sagrada Familia din Barcelona | AUDIO

Biserica Sagrada Familia din Barcelona va fi terminată în 2026, când se împlinesc 144 de ani de când a fost pusă piatra de temelie. Este și anul care coincide cu centenarul morții arhitectului clădirii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În 1882, când au început lucrările la biserica Sagrada Familia din Barcelona, locul era un teren agricol, dar de atunci orașul spaniol s-a dezvoltat în jurul creației arhitectului Antonio Gaudi. Din păcate, clădirea nu a fost finalizată.

Anual, turiștii își fac fotografii alături de schelele montate la impunătoarea biserică. Președintele organizației însărcinate cu finalizarea capodoperei lui Gaudi, Esteve Camps a spus că există banii și toate materialele necesare pentru a finaliza lucrările, inclusiv turnul central de peste 170 de metri dedicat lui Iisus Hristos, scrie cotidianul britanic The Guardian.

Sagrada Familia trebuia finalizată până în 2026, însă chiar și după acest termen vor mai fi lucrări la sculpturi și detalii decorative, iar cele privind controversata scară ce duce la intrarea principală vor continua până în 2034.

Mulți cercetători contestă acest detaliu, în vreme ce persoana însărcinată cu finalizarea lucrărilor susține că această scară face parte dintr-un plan al arhitectului prezentat autorităților locale în 1915.

Realizarea scării presupune însă strămutarea a aproape 1000 de familii și firme.

Sagrada Familia e vizitată anual de 5 milioane de turiști care plătesc între 25 și 40 de euro pentru o vizită.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: Zbor direct spre Coasta Amalfi. Primele curse aeriene vor avea loc în iulie | AUDIO


Ultimele stiri
Acordul UE–Mercosur: prima ţară exclusă de UE din lista partenerilor comerciali din cauza nerespectării standardelor sanitare

Brazilia: Preşedintele elimină taxa pe achiziţiile de pe site-uri precum Shein sau Temu, înaintea alegerilor prezidenţiale

Eurovision 2026: zece țări,calificate în finală după prima semifinală. România intră în concurs joi | AUDIO

DEȘTEPTAREA: WhatsApp introduce abonamentul „WhatsApp Plus” pe iPhone. Ce funcții noi și ce preț are serviciul

Belgia: Grevă generală împotriva reformelor guvernamentale. Zeci de mii de oameni au protestat la Bruxelles

Conducerea PSD se reuneşte pentru a analiza scenariile privind formarea unui nou guvern. Ce variante sunt pe masă…

Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…