Confidenţialitate


BOR: Voluntarii care duc Lumina la credincioși sunt aleși de consiliile parohiale ale fiecărei biserici


BOR: Voluntarii care duc Lumina la credincioși sunt aleși de consiliile parohiale ale fiecărei biserici

Biserica Ortodoxă Română (BOR) anunță că voluntarii care vor duce Lumina la credincioși vor fi aleși de consiliile parohiale ale fiecărei biserici și că vor respecta distanțarea socială.

Bisericile vor alege oameni tineri și sănătoși, creștini practicanți, echipați cu tot ce prevăd reglementările sanitare în vigoare, anunță Biserica Ortodoxă Română.

BOR transmite că voluntarii vor ține distanța recomandată de 2 metri și-i compară cu curierii care aduc mâncarea sau alte produse acasă.

Ei vor purta mască, mănuși și ecuson și se vor deplasa doar la casele unde au fost solicitați, la credincioșii care îi așteaptă în fața locuinței.

Reprezentanții Patriarhiei spun că nu pot estima în acest moment despre câte persoane va fi vorba.

Ei le recomandă și credincioșilor să iasă în număr mic în fața blocurilor, respectând reglementările în vigoare. “Doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină tuturor vecinilor”, transmite BOR.

Lumina va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă spre seară, iar voluntarii vor porni la drum, însoțiți de polițiști începând cu ora 20.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează