Confidenţialitate


Biochimiştii şi chimiştii din sistemul sanitar pichetează ministerele Sănătăţii şi Muncii


Biochimiştii şi chimiştii din sistemul sanitar pichetează ministerele Sănătăţii şi Muncii

Membri ai Ordinului Biochimiştilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România vor picheta vineri ministerele Sănătăţii şi Muncii.

Aceştia vor purta echipament complet de lucru în laborator: măşti de protecţie, ochelari de protecţie, mănuşi, notează Agerpres.

Acțiunea de protest va avea loc între orele 14.00 şi 16.00.

Valoarea sporurilor personalului din sănătate este principala nemulțumire; salariații din domeniu susțin că le-au scăzut veniturile, după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.

Sindicaliștii Sanitas au decis declanşarea grevei generale în data de 11 mai.

Până atunci, pe 7 mai va fi organizată o grevă de avertisment, iar în 26 aprilie în Bucureşti va avea loc un miting cu peste 10.000 de oameni, după cum au anunțat sindicaliștii.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)