Confidenţialitate


Bilanțul ostaticilor eliberați de Hamas până în prezent. Emmanuel Macron: Principalul nostru obiectiv, eliberarea ostaticilor | AUDIO


Bilanțul ostaticilor eliberați de Hamas până în prezent. Emmanuel Macron: Principalul nostru obiectiv, eliberarea ostaticilor | AUDIO

4 din cei peste 200 de ostatici luați de Hamas au fost eliberați până acum. Este vorba despre două femei în vârstă de peste 80 de ani eliberate în ultimele 24 de ore și alte două persoane cu dublă cetățenie americană și israeliană, eliberate vineri. Una dintre femei a povestit că a fost lovită cu bastoanele și dusă într-un tunel, alături de alți ostatici. Între timp, atacurile israeliene au continuat în Gaza, iar la Tel Aviv a ajuns astăzi și președintele Franței.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În vârstă de 85 de ani, una dintre femeile eliberate de Hamas a povestit că a trecut prin iad. Le-a spus jurnaliștilor că a fost răpită de bărbați înarmați, aflați pe motocicletă, lovită cu bastoanele și forțată să meargă kilometri întregi pe un teren umed, în timp ce abia mai putea să respire, scrie BBC.

A fost dusă în Gaza și ținută într-un tunel subteran, alături de alți 24 de ostatici. La fiecare 5 persoane era un paznic, iar la fiecare două-trei zile, venea un medic să îi vadă. Despre condițiile din tunel a spus că era pământ moale și umed și că dormeau pe saltele așezate pe jos, iar răpitorii le-au spus că ei cred în Coran și că nu le vor face rău.

Cele două femei eliberate de Hamas a fost duse la spital pentru îngrijiri medicale, iar soții lor sunt în continuare ținuți în captivitate alături de alte peste 200 de persoane, israelieni și străini.

Principalul nostru obiectiv trebuie să fie eliberarea ostaticilor, fără nicio discriminare”, a subliniat președintele Franței, Emmanuel Macron, în cadrul întâlnirii de la Tel Aviv cu omologul său israelian, Isaac Herzog.

Președintele israelian i-a spus că „toate eforturile sunt concentrate pe distrugerea Hamas și aducerea acasă a persoanelor răpite” și a avertizat „Libanul că va plăti, dacă gruparea Hezbollah intră în război”.

Armata israeliană a lovit 400 de ținte în Gaza în ultimele 24 de ore, iar Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas a transmis că numărul palestinienilor uciși a ajuns la 5000 de oameni.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Trafic de droguri în Penitenciarul Jilava. Gruparea ar fi fost condusă de fiul lui Sile Cămătaru | VIDEO


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…