Confidenţialitate


BIHOR: Copilul luat de viitură, găsit mort


BIHOR: Copilul luat de viitură, găsit mort

Copilul luat de o viitură în localitatea bihoreană Valea de Sus, sâmbătă seara, a murit.

Trupul neînsuflețit al micuțului, în vârstă de 4 ani, a fost găsit, în cursul dimineții, la localitatea Moțești, situată în aval de Valea de Sus, într-un pârâu unde a fost adus de ape.

Căutările fost sistate în timpul nopții, timp de câteva ore, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase manifestate în zonă, fiind reluate duminică în jurul orei 6 și 30 de minute.

La operațiune au participat zeci de pompieri militari din cadrul a două subunități, localnici și polițiști, fiind vizate cu precădere, suprafețele din jurul podurilor, podețelor și barajelor formate de aluviunile aduse de viitură.

De asemenea, potrivit Mediafax, a fost solicitat în sprijin un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, care să survoleze întreaga zonă.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…