Confidenţialitate


Belgia: Grevă de trei zile în transporturi, învățământ, asistență medicală și alte domenii, împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului | AUDIO


Belgia: Grevă de trei zile în transporturi, învățământ, asistență medicală și alte domenii, împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

O grevă de trei zile organizată de principalele sindicate din Belgia începe astăzi. Sunt aşteptate perturbări majore în transportul feroviar şi aerian, precum şi în serviciile publice, relatează agenția de presă germană dpa. Guvernul de coaliţie belgian de centru-dreapta a anunţat măsuri de austeritate ample, cu scopul de a economisi zece miliarde de euro până în anul 2030.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Trenurile de la orele de vârf vor fi afectate în mod special de greva la nivel național. Încă de aseară circulă mai puține garnituri, a anunțat compania publică de căi ferate din Belgia.

Marţi, serviciile publice sunt în grevă. Şcolile, creşele, poşta, colectarea deşeurilor, asistenţa medicală şi transportul public sunt aşteptate să fie afectate de protestele sindicatelor. Iar miercuri, mai multe sectoare private se alătură grevei.

Nu vor decola avioane de pe cele mai mari două aeroporturi din Belgia: Bruxelles şi Charleroi. Se aşteaptă ca grevele personalului de securitate şi de la sol să afecteze, de asemenea, cursele aeriene care sosesc în Belgia.

Belgia trebuie să economisească miliarde de euro

Belgia, una dintre cele mai îndatorate ţări din UE, trebuie să economisească miliarde de euro pentru a respecta regulile Uniunii Europene privind datoria şi deficitul.

În acelaşi timp, țara este obligată să îşi mărească drastic cheltuielile pentru apărare în următorii ani, în cadrul planurilor NATO.

În octombrie, aproximativ 100.000 de persoane au participat la o demonstraţie la Bruxelles împotriva măsurilor de austeritate anunțate de guvernul de la Bruxelles.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…