Confidenţialitate


BELGIA: De luni, începe prima etapă de relaxare a restricțiilor


BELGIA: De luni, începe prima etapă de relaxare a restricțiilor

În Belgia, de luni, începe prima etapă de relaxare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

Doar unele magazine se redeschid, iar cei care nu pot munci de acasă, pot reveni la lucru.

Relaxarea restricțiilor apare în contextual în care, în ultimele săptămâni, laboratoarele de analize și-au dublat capacitatea de testare la 15 mii de teste zilnic.

În Belgia, doar merceriile și magazinele care vând țesături se pot redeschide, având în vedere că mulți au ales să își confecționeze singuri măști de protecție.

Cafenelele, barurile și restaurantele, rămân închise.

Vor fi permise activitățile în aer liber cu cel mult două persoane, indiferent dacă acestea locuiesc sau nu sub același acoperiș.

Autoritățile le recomandă în continuare belgienilor să nu facă decât deplasări de strictă necesitate: pentru a merge la lucru, la cumpărături și la medic.

De altfel, din 4 mai, cei care nu pot munci de acasă, pot reveni la serviciu, dar angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru a respecta distanțarea socială, iar acolo unde nu se poate, masca este obligatorie.

Și cei care călătoresc cu autobuzul, tramvaiul, metroul sau trenul trebuie să poarte mască, iar obligația a fost instituită inclusiv pentru copiii care au împlinit 12 ani.

La 11 mai, va urma a doua etapă de relaxare a restricțiilor, când vor fi redeschise magazinele.

Elevii nu se întorc deocamdată la școală.

La 18 mai, ar putea fi însă redeschise anumite unități de învățământ.

În Belgia, s-au înregistrat până acum, aproape 49 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 7.500 de decese.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează