Confidenţialitate


BEC: Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din mai


BEC: Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din mai

Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale din mai.

Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24.00.

Până în prezent, BEC a decis înregistrarea candidaturilor lui Nicuşor Dan (independent), a lui Crin Antonescu (Alianţa România Înainte) şi a lui Victor Ponta (independent).

De asemenea, BEC urmează să se pronunţe asupra înregistrării candidaturilor depuse de Elena Lasconi (USR), Diana Şoşoacă (S.O.S. România), George Simion (AUR), Lavinia Şandru (PUSL), Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român), Paul Ispas (independent) şi John – Ion Banu – Muscel (independent).

BEC a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, precum şi a candidaturilor lui Petru Mîndru (de două ori), Maria Marcu (de două ori) şi Ion Popa, ca independenţi, pe motiv că dosarele au fost incomplete.

Candidatura lui Călin Georgescu (independent) a fost respinsă de BEC, pe argumentele că acesta a încălcat obligaţia de a apăra democraţia, ţinându-se cont şi de decizia CCR din 6 decembrie 2024 prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României.

Curtea Constituţională a respins toate contestaţiile primite, inclusiv a lui Călin Georgescu, care au vizat decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale, nemaifiind nicio cale de atac.

Preşedintele CCR, Marian Enache, a transmis vineri că Biroul Electoral Central avea nu doar competenţa, ci şi obligaţia să verifice condiţiile de eligibilitate privind respectarea Constituţiei în cazul înregistrării candidaturilor la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Mai multe contestaţii au fost depuse, până în prezent, la Curtea Constituţională şi împotriva candidaturilor lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, acestea fiind respinse.

Potrivit calendarului alegerilor, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale.

Cel mai târziu la data de 18 martie, candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot formula contestaţii la CCR privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz; pe 19 martie CCR soluţionează contestaţiile, prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial.

Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie, candidaţii pot renunţa la candidatură.

Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.

În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor – 22 martie – se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…