Confidenţialitate

BBC: Atentatele din Londra au fost pregătite de anul trecut

Jurnaliștii BBC au descoperit o serie de indicii, care arată că agenții Statului Islamic au început încă din 2016 să recruteze teroriști pentru a le pune la cale atentatele din Londra.

Astfel că, mai mulți reporteri sub acoperire au pretins că sunt adolescenți britanici și au luat legătura cu agenți ai ISIS, care le-au sugerat să lanseze atacuri teroriste asupra palatului Westminster sau pe London Bridge.

Un expert antiterorism susține că mesajele primite de reporteri sunt extrem de relevante, iar BBC a transmis informațiile către serviciile de securitate din Marea Britanie.

”Este pentru prima dată când abordarea online directă a fost legată clar de Londra”, a explicat Raffaello Pantucci de la think tank-ul londonez RUSI.

Reporterii britanici au ținut legătura timp de mai bine de doi ani cu acești recrutori de rang înalt ai Statului Islamic.

Pentru a nu trezi nicio suspiciune, ei s-au prezentat drept persoane devotate jihadului. În iulie 2016, reporterii au descoperit faptul că gruparea teroristă căuta să intre în legătură pe rețelele de socializare cu musulmani britanici, care să execute atentate în anumite zone din Londra.

Aceștia erau invitați de către recrutori pe un site de mesagerie securizat. Unul dintre reporteri a pretins că este un adolescent de 17 ani care locuiește cu părinții și în acel moment el a fost întrebat dacă știe de Westminster.

Recrutorul i-a explicat că zona este o țintă bună, tocmai pentru că este mereu aglomerată.

”Dacă reuşeşti… atunci va fi ceva imens şi dăunător pentru ei”, a spus jihadistul Statului Islamic.

În decembrie 2016, un al doilea agent ISIS a explicat cum ar putea să fie dus la capăt un atac în Londra.

”Trebuie să-i sperii pe kuffari (necredincioşi – n.r.). Omoară mulţi. Cea mai bună metodă este să omori oameni normali”.

Apoi, acesta i-a sugerat reporterului un manual terorist de pe dark web, unde era explicată strategia prin care autovehiculele pot fi folosite ca arme letale și cum ar trebui să țintești părți vulnerabile ale corpului cu un cuțit.

Agenţii serviciilor de securitate cred că atacatorii de la Westminster şi de pe London Bridge au schimbat mesaje criptate cu jihadiştii ISIS.

În martie, Khalid Masood a intrat cu o maşină în pietonii de pe Westminster Bridge și a ucis patru persoane, iar alte 50 au fost rănite.

Asta s-a întâmplat înainte de a intra în curtea palatului Westminster şi de a-l înjunghia mortal pe poliţistul Keith Palmer.

Trei luni mai târziu, opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 48 au fost rănite, după ce trei bărbaţi au condus direct în pietonii de pe London Bridge, înainte de a înjunghia oamenii din Borough Market.

Un atac asupra acestei zone a fost pentru prima dată menţionat în mesajele primite de reporterii BBC.

”Acum, importantă este alegerea ţintei. Ce spui de London Bridge? Un camion, un topor, orice ar putea să funcţioneze…”

Câteva luni mai târziu, acest recrutor l-a îndreptat pe reporter spre instrucţiuni online pentru construirea unei bombe.

Un alt videoclip prezenta realizarea unei veste sinucigaşe false, care, cred ei, îi vor face pe polițiști să nu ucidă un atacator, dacă acesta stă în apropierea civililor cu o asemenea vestă.

Strategia a fost adoptată şi de teroriştii de pe London Bridge, care au fost oricum împuşcaţi mortal de poliţişti în timpul intervenţiei din Borough Market.