Confidenţialitate



BAROMETRU EUROPA FM: Cum ar vota românii dacă ar fi duminică alegerile


BAROMETRU EUROPA FM: Cum ar vota românii dacă ar fi duminică alegerile

Dacă duminică ar avea loc alegerile pentru Parlamentul României, PNL rămâne și în această lună în fruntea opțiunilor de vot. PSD își ppstreaza locul doi, iar Uniunea Salvați România rămâne pe locul trei – diferenta fiind de aproape 5 procente.

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum – în loc de anul viitor –29,6 dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar opta pentru PNL – în creștere cu aproape două procente fata de luna septembrie, arată Barometrul EFM, realizat de IMAS în luna octombrie.

PSD își menține locul 2 cu 21,2 la sută, in crestere cu aproape doua procente fata de luna septembrie. USR pierde și în această lună un procent și jumătate, rămâne astfel pe locul trei – cu 16,4%.

Pe locul 4, dar la distanta considerabilă, se află ProRomânia – partidul condus de Victor Ponta – în creștere cu aproape un procent – ajunge la 10,6% din intentiile de vot.

Locul 5 este ocupat acum de UDMR – cu 5,5%, o mică creștere față de luna septembrie. Urmează formațiunea condusă de Dacian Cioloș – PLUS ajunge acum la 4,5%, in scadere fata de luna anterioară.

ALDE – formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu – pierde două locuri. Ajunge pe locul 7, cu 4.3 procente. ALDE pierde astfel…2 procente.

Urmează Partidul Mișcarea Populară – cu 3.4 % din intentiile de vot. Patru la suta dintre cei intervievati au spus ca vor vota cu alte partide.


În cazul alegerilor prezidențiale, preferat rămâne Klaus Iohannis. Acesta este urmat de Mircea Diaconu.

Sondajul realizat de IMAS, la comanda Europa FM, arată că favorit rămâne Klaus Iohannis, cu 45,7 % din menţiunile valide de vot.

Următorul clasat, la mare distanță, este Mircea Diaconu care ar obţine 16,7% din voturi. Urmează Viorica Dancilă cu 15,1%, în creştere cu aproape 3 procente faţă de luna trecută.

Pentru a doua oară la rând, Dan Barna, candidatul USR, scade în opţiunile valide vot ale românilor. Se situează pe locul al patrulea, cu 12,6 %, în scădere cu 1,6 % faţă de septembrie, şi cu 4,7% mai puţine voturi decât în august.

Theodor Paleologu, care candidează din partea PMP, ar aduna 6,9% din menţiunile valide de vot, și el în scădere cu 0,8 % faţă de septembrie. Candidatul UDMR Kelemen Hunor ar obţine 2,9% din voturi. Luna trecută era creditat cu 3,8% din opţiunile românilor.



Rezultatele celui mai nou Barometru Europa FM au fost prezentate într-o Ediție Specială, la Europa FM, de Moise Guran și Iulia Verbancu:

Sondajul a fost realizat de IMAS în perioada 8 -28 octombrie – prin telefon, la comanda Europa FM, pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Eroare de eșantionare +/- 3,1%. S-a folosit metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Sistemul CATI reprezintă o metodă de colectare a datelor de sondaj pe baza unui chestionar standardizat aplicat prin telefon persoanelor selectate aleator prin procedura RDD (random digit dialing).


Ultimele stiri
Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va merge joi la sediul PSD pentru consultări cu social-democrații privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO

Olt: Patronul unei balastiere din Olt i-ar fi amenințat cu pistolul pe comisarii Gărzii de Mediu în timpul…

Vrancea: Alertă epidemiologică la o fermă din comuna Garoafa, după confirmarea unui focar de variolă ovină | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează