Confidenţialitate


VASLUI: Anchetă după ce un tren nu a oprit în gara din Bârlad


VASLUI: Anchetă după ce un tren nu a oprit în gara din Bârlad

Trenul IR 1661 care circula duminică pe ruta Bucureşti – Iaşi şi care avea prevăzută oprire în staţia Bârlad a trecut de gară fără să oprească, informează un comunicat al CFR Călători.

Potrivit presei locale, garnitura s-ar fi oprit la o distanţă de 400 de metri de gară, însă informaţia nu a fost confirmată de reprezentanţii companiei, potrivit Agerpres.

“Urmează ca o comisie de cercetare să analizeze cauzele care au condus la această situaţie. Călătorii nu au fost puşi în pericol”, se spune în comunicatul postat pe site-ul operatorului feroviar național.

După verificările preliminare, trenul şi-a reluat circulaţia la ora 12:26, cu 116 minute de întârziere, în condiţii de siguranţă, în compunerea trenului Regio 6401, cu opriri în toate staţiile pe distanţa Bârlad – Iaşi pentru preluarea şi debarcarea pasagerilor.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează