Confidenţialitate


Bărbatul cu arsuri grave, ce a așteptat șase zile să fie transferat în Belgia, a decedat


Bărbatul cu arsuri grave, ce a așteptat șase zile să fie transferat în Belgia, a decedat

Ministerul Sănătății anunță, luni, decesul unui bărbat în vârstă de 51 de ani care, în data de 20 ianuarie, a avut un accident de muncă, în urma căruia a suferit arsuri pe 64% din suprafața corpului.

Atunci, familia bărbatului declara, pentru Libertatea, că acesta a așteptat șase zile un transfer către un spital din Belgia.

Bărbatul „a suferit o arsură prin electrocuție pe aproximativ 64% din suprafață corporală și politraumatism prin cădere de la înălțime, potrivit diagnosticului inițial, și care a fost transferat, în data de 29 ianuarie 2021, la Centre des Grands Brûlés – Institut Médical de Traumatologie et de Réadaptation (IMTR) din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval, Belgia. Bărbatul a fost victima unui accident de muncă”, informează Ministerul Sănătății

Pacientul a fost transportat inițial la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, iar, apoi, în data de 21 ianuarie 2021, a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași.

În data de 28 ianuarie 2021, misiunea de zbor pentru transferul în Belgia a fost anulată din motive tehnice, conform Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar pacientul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București.

A doua zi a fost transferat, cu un zbor umanitar operat de Ministerul Apărării Naționale, la Centre des Grands Brûlés – IMTR din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval, Belgia.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea Corpului de control al ministrului la cele trei unități medicale din România unde a fost internat pacientul pentru realizarea unui raport de control privind îngrijirile medicale care i-au fost acordate pacientului.


Ultimele stiri
Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Am preluat o țară cu spatele la zid”. „Unele decizii au…

SUA: Începe votul anticipat în Texas pentru alegerile din Senat și pentru funcția de guvernator | AUDIO

Ploșnițe la Spitalul Colentina din București. Șase pacienți au fost mutați de la Neurologie, iar o parte din…

Peste 70 de școli din Ungaria, vizate luni de amenințări cu bomba. Aceleași amenințări, primite prin e-mail și…

Prahova: O imagine generată cu AI, care arăta un urs pe o stradă din Câmpina, a alertat cetățenii…

Franța: Restricții de circulație în anumite zone ale țării, după protestele violente ale tinerilor. Anunțul premierului Lecornu |…

Atac cibernetic la Societatea de Radiocomunicații. Serviciul de e-mail al companiei, suspendat preventiv

Franța: Studenții au blocat accesul turiștilor la Muzeul Luvru, în semn de solidaritate cu mișcarea liceenilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează