Confidenţialitate


Bărbații care practică sport pot preveni cancerul colorectal sau pulmonar


Bărbații care practică sport pot preveni cancerul colorectal sau pulmonar

Pentru bărbații de vârstă medie, exercițiile fizice înseamnă mult mai mult decât un aspect fizic plăcut.

Un nou studiu sugerează că bărbații care practică frecvent exerciții de tip cardiovascular au riscuri mult mai scăzute pentru diverse tipuri de cancer, printre care și cancerul colorectal sau cancerul pulmonar. Aceste riscuri scad chiar și cu 50% față de persoanele care nu au acest obicei.

Potrivit Centrului American pentru Controlul și Prevenția Bolilor, cele mai frecvente cancere în rândul bărbaților sunt, în ordine, cancerul de prostată, cel pulmonar și cel colorectal.

Privind patologia prostatei, se recomandă dozarea din sânge a antigenului specific prostatic, prescurtat PSA.

Dacă acesta are valori crescute se trece la următorul pas – efectuarea biopsiei prostatice cu ajutorul unei sonde de ecografie.

Biopsia este testul care oferă rezultatul de certitudine, confirmând sau infirmând existența unui adenocarcinom de prostată.

Societatea Americană de Cancer a stabilit de curând un program de screening privind cancerul pulmonary ce constă în realizarea unei radiografii toracice sau tomografiei computerizate. Sunt vizate persoanele cu vârsta peste 55 de ani care au fumat 1 pachet de țigări pe zi timp de 30 de ani sau 2 pachete pe zi timp de 15 ani. Și foștii fumători înrăiți care întrunesc aceste condiții pot fi supuși testelor deoarece riscurile de apariție a cancerului scad după renunțarea la fumat, dar rămân totuși ridicate.

Testele de screening pentru depistarea cancerului de colon în stadii incipiente, când este mult mai ușor de tratat, sunt recomandate persoanelor cu vârsta peste 50 de ani.

Cereți informații medicului de familie despre testele care se pot efectua și dacă este nevoie să apelați și la consultul unui medic gastroenterolog.


Ultimele stiri
Ilfov: Copac prăbuşit peste un autoturism aflat în mers. Un om a decedat

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Bihor: încep relocările pacienților din azilul improvizat de la Dumbrava. 50 de persoane au fost duse la spital…

Circulație feroviară, perturbată între Floreni și Ilva Mare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile | AUDIO

Primăria Capitalei va deschide cea mai mare rețea de adăposturi climatice din România | AUDIO

Dolj: bărbat din Craiova, reținut pentru omor. Procurorii susțin că ar fi ucis un om al străzii |…

Cum a ajuns în atenția autorităților asociația lui Viorel Pașca. Scandalul din 2025 care a precedat ancheta DIICOT…

CM 2026. Seară decisivă pentru Franța, Norvegia și Mexic în cursa spre optimile de finală | AUDIO

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026, publicate. Aproape 80% dintre candidați au avut medii peste cinci | AUDIO

La ce alimente să fim atenți pe caniculă. Recomandările unui medic pentru a evita toxiinfecțiile alimentare | AUDIO