Confidenţialitate


Bărbat reținut după ce a folosit pistol cu gaz lacrimogen pentru a scoate o pacientă de la Psihiatrie


Bărbat reținut după ce a folosit pistol cu gaz lacrimogen pentru a scoate o pacientă de la Psihiatrie

Un bărbat de 44 ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a forţat o pacientă internată la Secţia de psihiatrie din municipiul Bistriţa să părăsească spitalul şi a folosit un pistol cu gaz lacrimogen împotriva paznicului care a încercat să îl oprească.
Bărbatul este din oraşul Beclean şi a reuşit să plece din Secţia de psihiatrie împreună cu femeia, după ce a folosit violenţa fizică asupra ei, fiind prins ulterior în localitatea de domiciliu, situată la aproximativ 35 kilometri de municipiul Bistriţa.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a precizat că bărbatul venise la Secţia de psihiatrie din Bistriţa în timpul orelor de vizită, pentru a se întâlni cu o pacientă în vârstă de 22 ani, care fusese internată acolo cu o zi înainte.
Iniţial, cei doi au povestit pe o bancă din curtea unităţii spitaliceşti, după care bărbatul a început să o forţeze pe tânără să părăsească Secţia de psihiatrie şi să urce în maşina decapotabilă cu care venise în vizită.

Paznicul secţiei a intervenit pentru a ajuta femeia, dar a fost lovit peste faţă de agresor, după care asupra lui s-a tras un foc de armă cu pistolul cu gaz lacrimogen.

Paznicul are nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale în urma acestui incident.

Agresorul a fost prins de poliţişti în oraşul Beclean, iar pe numele acestuia a fost emis mandat de reţinere pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

În ceea ce priveşte tânăra de 22 ani, aceasta s-a externat pe propria răspundere din spital, fiind preluată de părinţi.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează