Confidenţialitate


Bancomat, aruncat în aer la Braşov


Bancomat, aruncat în aer la Braşov

Tentativă inedită de spargere a unui bancomat din Brașov. Sâmbătă dimineață, în jurul orei 3:30, hoții au încercat să dea o spargere la un bancomat din centrul Brașovului, alegând să-l arunce în aer.

Polițiștii fac cercetări și nu au anunțat încă dacă hoții au reușit să și sustragă banii din bancomat sau au provocat doar pagube sistemului.

„La data 29.12.2018, ora 03.34, Dispeceratul I.P.J. Brasov a fost sesizat cu privire la faptul că într-o unitate bancară de pe raza municipiului Brașov, a avut loc o explozie.

În temeiul sesizării s-a constituit echipă operativă, formată din politiști de Investigatii Criminale, Criminalistica și politiști de Ordine publică care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, ușa și geamul de la accesul dinspre stradă în sucursala bancară, cât și un bancomat au fost dislocate din locul în care se aflau, părți din acestea fiind împrăștiate pe trotuarul și carosabilul din fața sucursalei.

În acest moment se efectueaza cercetari in vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și identificarea autorilor.“, potrivit IPJ Brașov.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează