Confidenţialitate


Băncile au soluționat 90% din cele 362.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată


Băncile au soluționat 90% din cele 362.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată

Băncile din România au soluționat 321.000 de solicitări, reprezentând aproximativ 90% din cele aproximativ 362.000 de solicitări depuse de clienții persoane fizice și juridice pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit, în primele trei luni de la debutul pandemiei.

Un comunicat al Asociației române a Băncilor informează că până la data de 15 iunie 2020, din cele aproximativ 321.000 de solicitări soluționate, peste 60% au fost soluționate în baza Ordonanței de Urgență 37/2020 și aproximativ 40% în baza măsurilor de sprijin adoptate proactiv de bănci, începând cu luna martie, pentru clienții afectați de efectele pandemiei.

Restul solicitărilor se află în curs de procesare.

În baza OUG 37/2020, banca analizează solicitarea formulată de client şi în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică acestuia decizia. În cazul aprobării solicitării debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă.

Clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemie au depus cereri pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit.

Astfel, clienții persoane fizice au depus un număr de peste 334.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată lunare, ceea ce reprezintă o pondere de aproximativ 22% din creditele în derulare acordate populației.

Clienții persoane juridice au depus un număr de aproape 28.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată lunare, aferente unui ponderi de aproximativ 28% din portofoliul total de credite acordate acestei categorii.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…