Confidenţialitate


Bali: Primele date in cazul accidentului aviatic


Analizele de urină pentru depistarea prezenţei alcoolului sau stupefiantelor au ieşit negative atât pentru pilot cât și în cazul co-pilotului, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Indonezia.

Aeronava – un Boeing 737 – a ratat sâmbătă pista de aterizare de pe aeroportul internaţional Den-pasar, pe insula indoneziană Bali, prăbuşindu-se apoi în mare. Cele 108 persoane aflate la bord, între care 101 pasageri, au supravieţuit. 40 de oameni au fost însă răniți.

Concluziile preliminare ale anchetei demarate de Comisia naţională pentru securitatea în transporturi vor fi publicate abia peste două sau 3 luni.

Avionul era nou, iar pilotul are peste 10.000 de ore de zbor la activ.

Condiţiile meteo şi vizibilitatea erau ‘bune’ la momentul accidentului, însă pista era acoperită de nori grei, potrivit autorităţilor aero-portuare.

Compania Lion Air a fost sancţionată de autorităţi, la începutul anului trecut, după arestarea mai multor piloţii – pentru posesie de droguri.


Ultimele stiri
Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează