Confidenţialitate


BACĂU, Interveție chirurgicală rară: Degetele de la picior i-au fost puse la mână


BACĂU, Interveție chirurgicală rară: Degetele de la picior i-au fost puse la mână

O intervenție chirurgicală rară în țară și chiar în lume a fost efectuată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Unui bărbat de 60 de ani, rămas fără 4 degete de la mîna dreaptă, i-au fost transferate două degete de la picior – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.

Transferul microchirurgical a durat 9 ore, evoluția este bună, iar în curând bărbatul își va putea folosi din nou mîna dreaptă.

Sorin Machidon și-a pierdut patru degete de la mâna dreaptă, cel opozabil rămânând intact, în urma unui accident la un tocător de porumb.

Accidentul a avut loc în toamnă, iar medicii au încercat să-i replanteze degetele, fără succes.

Perspectiva unei proteze nu a fost luată în calcul de pacient, așa că medicii i-au propus o intervenție foarte rară: să-i transfere la mînă două degete luate de la picior.

Bărbatul a acceptat și a început un șir de intervenții de reconstrucție, pînă la cea finală, a șaptea.

Aceasta a fost și cea mai dificilă și complexă și a presupus prelevarea și transferul cu sutura tuturor nervilor, vaselor de sânge, ligamentelor și oaselor.

Intervenția a durat 9 ore și a fost realizată de medicii secției de chirurgie plastică și reparatorie din Spitalul Județean Bacău.

Pacientul este în perioada de recuperare și deja poate apuca obiecte cu noile degete pe care pînă de curînd le-a avut la piciorul stîng.

Degetele transferate sunt deocamdată imobilizate în atele, dar medicii spun că în cel mult 3 luni pacientul își va putea folosi din nou mâna dreaptă.

Intervenția realizată la Bacău este una rară nu numai în România, ci și în lume.

Foto: sjubc.ro


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează