Confidenţialitate


Bacău: După 13 ani de la începerea lucrărilor, Spitalul Municipal a primit primii pacienți | AUDIO


Bacău: După 13 ani de la începerea lucrărilor, Spitalul Municipal a primit primii pacienți | AUDIO

Bacăul are, de astăzi, un nou spital funcțional. De fapt, este vorba despre un singur etaj al unității cunoscute sub sumele de Spitalul Municipal, a cărui construcție a început în urmă cu 13 ani.

Unitatea sanitară nu este gata, dar în ultimele luni a fost amenajat un etaj pentru tratarea bolnavilor COVID-19, iar joi au fost transferați aici primii pacienți.

Proiectul spitalului municipal a început în anul 2007, când șantierul a fost inaugurat de premierul de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu. În doi ani ar fi trebuit să fie gata, dar nu s-a întâmplat nici acum.

Mare parte din clădire e în continuare nefuncțională ca unitate sanitară, însă în ultimele luni s-a investit pentru ca un etaj al imobilului să poată fi dat în folosință ca secție pentru suportul pacienților infectați cu coronavirus. Acum, etajul 4 al unității este în sfârșit funcțoional, iar primii 22 de bolnavi COVID au fost deja transferați la spitalul municipal.

Potrivit autorităților din Bacău, secția are o capacitate de 75 de paturi, din care 62 pentru pacienții confirmați și 13 pentru cei care sunt suspecți și așteaptă rezultatul testului COVID. Spațiile pot fi reconfigurate la nevoie, dau asigurări oficialii băcăuani, astfel încât capacitatea să crească.

Darea în funcțiune e etajului 4 de la municipal era mai mult decât necedsară, în condițiile în care județul Bacău înregistrează, în ultimele săptămâni, printre cele mai multe noi cazuri de infectare.

Joi, de pildă, Bacăul a fost pe locul al doilea, după Capitală, cu 82 de cazuri, iar unitățile din județ în care sunt tratați bolnavii COVID sunt pline.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Claudia Toader

Ultimele stiri
Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează