Confidenţialitate


Bacău: Cadavrele a zeci de câini comunitari, descoperite pe un câmp de la marginea orașului Buhuși


Bacău: Cadavrele a zeci de câini comunitari, descoperite pe un câmp de la marginea orașului Buhuși

Mai multe anchete sunt derulate de instituții ale statiului în județul Bacău, după ce zeci de cadavre ale unor câini comunitari au fost descoperite pe un câmp de la marginea orașului Buhuși. Primăria a dispus o anchetă, iar cazul este și în atenția Poliției Animalelor.

Descoperirea macabră a fost făcută de un localnic din Buhuși, care a dat peste un adevărat cimitir în aer liber la marginea orașului, la mică distanță de padoc.

Zeci de cadavre ale unor câini comunitari erau împrăștiate pe un câmp, întreaga zonă fiind un adevărat focar de infecție, din cauza stării avansate de degradare în care erau animalele.

Bărbatul a sunat imediat la 112, iar primii au ajuns la fața locului angajații de la Poliția Locală, care au fost șocați de imaginea dezolantă care li s-a înfățișat.

A fost sesizată Poliția Animalelor, care a început cercetările în acest caz.

Și primăria a dispus verificări, iar din primele date animalele par să nu provină din padoc, care este administrat de un ONG.

Nu se știe deocamdată proveniența cadavrelor și nici cum ajuns acestea acolo, dar primăria a dispus curățarea și igienizarea imediată a zonei.

Primăria, care răspunde legal de gestionarea câinilor fără stăpân, nu are un serviciu care să se ocupe de animalele străzii. Serviciile de ecarisaj sunt concesionate unei asociații de protecție a animalelor.

 

 


Ultimele stiri
CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah