Confidenţialitate


BAC-ul continuă cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă


BAC-ul continuă cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă

Absolvenţii de liceu aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, marţi, proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Testarea va fi susţinută la maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană, notează Agerpres.

Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului – E)c), iar ultima probă scrisă din această sesiune – cea la alegere a profilului şi specializării – E)d) – este programată joi.

Afişarea primelor rezultate, care se va face în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul orar 7,30 – 8,30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează