Confidenţialitate


BAC, sesiunea toamnă: Marți are loc proba la limba maternă


BAC, sesiunea toamnă: Marți are loc proba la limba maternă

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat – la care s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu – continuă marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Ultimele probe ale examenului vor avea loc în 30 şi 31 august, iar pe 1 septembrie vor fi afişate primele rezultate.

Cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat a început luni, când absolvenţii de liceu au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română.

Absolvenţii de la profilul real au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu, dar şi de redactat un text argumentativ despre importanţa toleranţei în relaţia de prietenie. Absolvenţii de la profilul uman au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui George Călinescu sau lui Mihail Sadoveanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre necesitatea cunoaşterii unor limbi străine în dezvoltarea personală.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă.

În prima sesiune a bacalaureatului au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început, pentru prima dată, cu probele scrise.

Miercuri se va desfăşura proba obligatorie a profilului. Probele scrise se încheie joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română începe vineri, 25 august, şi continuă luni, 28 august, când este programată şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Evaluarea competenţelor digitale se va derula în zilele de 29 şi 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională să se desfăşoare în 30 şi 31 august.

Afişarea primelor rezultate şi depunerea contestaţiilor vor avea loc în 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 6 septembrie.

Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO