Confidenţialitate


Avocatul Poporului, despre pensiile speciale: Suntem în fața unei duble impozitări | AUDIO


Avocatul Poporului, despre pensiile speciale: Suntem în fața unei duble impozitări | AUDIO

Avocatul Poporului justifică, la Europa FM, decizia de a contesta la Curtea Constituțională legea care ar urma să impoziteze cu până la 85% a tuturor pensiilor speciale.

“În opinia noastră, felul în care a fost făcută legea este neconstituțional. Suntem în fața unei duble impozitări. Parlamentarii i-au spus taxă, numai că sunt numeroase decizii ale CCR cu privire la ce înseamnă impozit și ce înseamnă taxă.

Taxă este când obții un contra-serviciu pentru suma aceea de bani. Aici nu este cazul, dar în realitate, natura juridică este de impozit.

Observați că pentru pensiile de peste două mii de lei, taxa se aplică peste impozitul de 10% pe care orice pensie trebuie să-l plătească”, spune – la Europa FM – Avocatul Poporului.

“Impozitarea pensiilor peste două mii de lei este de 10%. Ei bine, acest sistem de taxare este practic în plus. Asta vine în contradicție cu prevederi clare din Constituție, atât în ceea ce privește chestiunea discriminării, cât și ceea ce privește o chestiune de justă așezare a sarcinilor fiscale”, adaugă Renate Webber.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Joi, plenul reunit al Parlamentului a votat impozitarea cu pâna la 85% a pensiilor speciale ale demnitarilor.

Decizia a fost votată de 354 senatori și deputați. “Împotrivă” au votat 43 și s-a înregistrat și o abținere.

Dan Barna, președintele USR, avertizează că în forma actuală, legea ar putea fi întoarsă la Curtea Consituțională. Lucru pe care, de fapt, l-ar fi și urmărit cei de la PSD și PNL.

”Ceea ce faceți dvs. astăzi este exact ca într-un fim de Sergiu Nicolaescu unde băgață un pachet de dinamită la temelia constituțională a acestei legi, asigurându-vă că CCR va respinge legea. Domnule Simonis, Orban, Ciolacu, dacă CCR va respinge, pe acest temei, acest demers legislativ, aștept demisia dvs.”.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu