Confidenţialitate


Avocatul Poporului, despre hibele stării de alertă: Nu există o definiţie clară şi nici o limitare în timp | AUDIO


Avocatul Poporului, despre hibele stării de alertă: Nu există o definiţie clară şi nici o limitare în timp | AUDIO

Avocatul Poporului susține că proiectul de lege întocmit de Guvern pentru instituirea stării de alertă are două probleme.

Renate Webber reclamă că, în document, nu există o definiţie a stării de alertă şi nici o limitare în timp pentru aceasta.

”Este vorba despre o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată pentru că într-adevăr suntem în următoarea situaţie: mâine [miercuri – n.red], pe rolul Curţii Constituţionale se află sesizarea pe care noi am trimis-o acum o săptămână cu privire la Ordonanţa 21 din 2004 care reglementează starea de alertă.

Am dat publicităţii că am trimis această sesizare, deci se ştia oricum că urmează să fie analizată.

Astăzi, toată ziua,am stat şi m-am uitat la ceea ce a ajuns la mine, eu nu am de unde să stiu care este forma votată de Senat astăzi, dar m-am uitat şi pe varianta de proiect de lege trimis de Guvern şi pe amendamente care au venit aşa în valuri, au fost, într-adevăr, foarte multe amendamente şi, în opinia mea, fără să ştiu rezultatul votului de la Senat, adică forma care a plecat de la Senat, dar în opinia mea, aceste amendamente au făcut foarte bine”, a declarat Avocatul Poporului, marţi seara, la televiziunea publică.

”Principalele două lucruri pe care noi le-am sesizat la Curtea Constituţională pe ordonanţa care încă este în vigoare se referă la faptul că nu există o definiţie a stării de alertă şi pe faptul că nu exist o limită în timp pentru starea de alertă. Deci, pe actuala ordonanţă care este în vigoare am fi în situaţia în care Guvernul ar putea declara starea de alertă, ar restricţiona o grămadă de drepturi şi libertăţi, dar asta ar fi pe un termen nelimitat.

Constituţia noastră este foarte clară, nu ai voie să aduci atingere substanţei drepturilor şi libertăţilor. Nu ştiu ce va decide Curtea mâine [miercuri – n.red], dar vreau să vă spun că proiectul de lege trimis de Guvern la Parlament avea exact aceleaşi două mari probleme. Din câte am văzut astăzi, la un moment dat, prin o multitudine de amendamente aduse, şi am văzut că au fost aduse amendamente de toate partidele politice, deci prin acele amendamente s-a dat o definiţie stării de alertă, s-a spus clar că nu poate să fie decât pe 30 de zile, cu posibilitatea să fie prelungită încă o dată cu maximum 30 de zile”, a adăugat Renate Weber.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Avocatul Poporului afirmă că, cel mai probabil, va exista o perioadă de câteva zile în care nicio stare de urgenţă sau de alertă nu va fi în vigoare.

”Să presupunem că mâine [miercuri – n. red] Camera Deputaţilor se mișcă cu viteză maximă și adoptă această lege. Obligatoriu trebuie să aşteptăm termenul în care se poate sesiza Curtea Constituţională, adică două zile. Fiind o lege adoptată de Parlament, sunt mai mulţi actori care au dreptul să sesizeze, nu doar Avocatul Poporului, ci şi preşedinţii Camerelor, un grup de senatori şi de deputaţi. Trebuie să treacă acele două zile. Dacă nimeni nu sesizează, pentru că am auzit voci în Parlament care spun că forma adoptată e neconstituţională (…) dar s-ar putea să ne trezim că cineva din Parlament poate sesiza Curtea Constituţională.

Dacă nu o trimite la Curtea Constituţională, preşedintele o promulgă. Sunt convinsă că în următoarea oră este şi publicată în Monitorul Oficial, dar avem iarăşi text constituţional care spune că o lege intră în vigoare la trei zile după ce a fost publicată. Stați că s-ar putea să mai fie un text pe care eu nu l-am văzut (…) s-ar putea să mai fie un text care să spună că starea de alertă declarată de Guvern trebuie aprobată de Parlament şi, dacă e aşa, ne mai trezim cu încă 24 de ore. Să ne venim în fie pentru că mi se pare că de când a fost primit acest proiect şi cred că el a fost primit aseară la Senat şi până astăzi, Parlamentul chiar cred că a lucrat foc continuu şi asta arată pe de o parte că atunci când se mobilizează, reuşeşte şi arată cât este de important (…) Forma trimisă de Guvern nu avea nicio contravenţie (…) Din punctul de vedere al persoanelor individuale, sper să respectăm acea distanţare fizică, să existe într-adevăr panourile de avertizare…”, a explicat Avocatul Poporului.

În opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis poate să îşi asume prelungirea stării de urgenţă cu câteva zile, dar că şi aceasta măsură ar trebui adoptată de Parlament.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cu modificări propuse de PSD, Senatul a adoptat, marţi, legea privind starea de alertă.

Camera Deputaţilor va dezbate, miercuri, legea, fiind for decizional.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…