Confidenţialitate


Avocatul Poporului anunță verificări la arestul Poliției Capitalei


Instituția s-a sesizat din oficiu în cazul lui Sorin Oprescu, după ce primarului suspendat i s-a făcut rău în spatele gratiilor.

Avocatul Poporului Victor Ciorbea vrea să afle care sunt condițiile din arest și dacă nu cumva i-a fost încălcat dreptul la ocrotirea sănătății în cazul lui Sorin Oprescu, arestat în prezent pentru luare de mită.

“Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează verificări cu privire la situaţia domnului Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Verificările vizează respectarea art. 22 şi art. 34 din Constituţia României referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii”, se arată într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Sorin Oprescu a ajuns la începutul săptămânii la spitalul ”Sf Ioan” după ce i s-a făcut rău.

Ulterior avocații au cerut ca primarul suspendat să fie internat la Spitalul Universitar  pentru a fi consultat de medicii săi cardiologi.

Conducerea arestului ar fi aporbat internarea, dar la Spitalul Militar. Avocații susțin însă ci nu a primit niciun acord.

Între timp, Tribunalul București judecă astăzi cererea lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar sau arest la domiciliu.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează