Confidenţialitate


AVOCATUL DIAVOLULUI: Bătaia e ruptă din Rai?


AVOCATUL DIAVOLULUI: Bătaia e ruptă din Rai?

Am primit în dimineața asta următorul mesaj:

”În clasa a unsprezecea am scăzut la note de la 8-9, la 4-5; tata m-a ținut în frig toată iarna și mă asculta seara. Mi-am revenit și am intrat la facultate cu 9. Acum îl iubesc și mai mult, în lipsă. Gândesc că nu i-a fost ușor, dar m-a făcut om, apreciat. Trebuie exigență, cu dragoste și comunicare…”.

Mesajul ne-a fost transmis, la Europa FM, în cursul unei discuții pe care o aveam în Deșteptarea despre școală, disciplină, pregătire și rezultate.

Ieri, când am vorbit despre violența în școli, ne-au sunat câțiva ascultători care și-au amintit cu nostalgie de vremurile în care, dacă nu învățai, mâncai papară atât de la profesori, cât și de la părinți. Unul dintre acești ascultători a spus că acum e profesor de religie, după care a legat disciplinarea fizică a elevilor de pe vremuri de rezultatele mai bune la învățătură de atunci. În țara noastră, agresarea minorilor este ceva obișnuit. ​Un studiu naţional privind abuzul și neglijarea copiilor realizat de organizația Salvaţi Copiii România în 2013, arată că 63% dintre copii sunt bătuţi acasă de către părinţi, iar 20% dintre părinţi consideră că pedeapsa fizică este un mijloc de educaţie”.

Ei bine, este? Este bătaia ruptă din rai? Copilul poate fi plesnit dacă nu e cuminte? Care sunt limitele?

Vă rog să rețineți și că legea afirmă că (​Legea 272/2004, Art. 28 – 2) ​ “Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoțională a copilului.”

Ce pedeapsă este în acord cu demnitatea copilului? O să vorbim azi despre asta azi la Avocatul Diavolului. O să vă rugăm să sunați mai ales dacă ați avut experiențe în acest sens, precum ascultătorul nostru care ne-a trimis mesajul citit în deschiderea emisiunii: v-a băgat mințile-n cap tata, la un moment dat, sau mama? Ați face asta cu propriul copil? În ce condiții? Dar la școală, există vreo justificare ca un profesor să aplice corecții fizice dacă eleviii depășesc limitele bunei cuviințe?

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează