Confidenţialitate


Aviz negativ pentru Florin Cîțu, propunerea pentru Ministerul Finanțelor


Aviz negativ pentru Florin Cîțu, propunerea pentru Ministerul Finanțelor

Propus pentru preluarea portofoliului Finanţelor Publice, Florin Cîţu a primit, marți, aviz negativ din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Au fost 19 voturi pentru și 19 împotrivă.

“A fost fost un vot politic”, a comentat Florin Cîtu. “Cred că am reușit să răspund nelămurilor de acolo, chiar dacă uenle întrebări nu își aveau sensul în această comisie, pentru că erau luate din titluri de tabloid și can can. Dar am răspuns și acolo”, a afirmat Florin Cîțu, la finalul ședinței de marți a comisiilor reunite pentru buget”, a adăugat el.

Întrebat cum vede comportamentul social-democratului Eugen Teodorovici față de el, pe parcursul audierii, liderul senatorilor PNL a spus că a cerut decență, la începutul ședinței comisiei, însă pare-se că nu se poate acest lucru.

„Chiar am cerut să fie o discuție decentă. Se pare că nu se poate și apoi ne întrebăm de ce imaginea Parlamentului este cea care este în România. Atunci când președintele executiv al PSD dă tonul acestui tip de dezbatere care nu ne face cinste în Parlament, este foarte clar că ceilalți nu aveau ce face decât să îl urmeze. Deși în partea de început a comisiei am cerut decență, nu am fost ascultat și ați văzut că lucrurile au degenerat. Acum nu eu sunt cel care va trebuie să își evalueze pe președintele executiv al PSD, ci românii îl vor evalua”, a conchis Florin Cîțu.

Audierea a fost întreruptă în mai multe rînduri de ministrul demis al Finațelor, Eugen Teodorovici, care s-a remarcat și prin folosirea unor termeni inadecvați.

“Cu mine s-a terminat. Îmi plac curvele, dar nu blonde”, ar fi spus la un moment dat parlamentarul PSD, notează Mediafax, nefiind clar la ce anume Eugen Teodorovici s-a referit.

Ulterior, la ieșirea din sală, el a negat că a folosit termeni nepotriviți.

Pentru moment, Florin Cîțu este singurul care a primit aviz negativ în comisiile parlamentare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează