Confidenţialitate


Avionul malaezian prabusit in Ucraina, ”strapuns de numeroase obiecte cu mare viteza”


Primul raport privind prăbuşirea avionului malezian în estul Ucrainei, pe17 iulie, arată că aeronava a fost lovită de ‘numeroase obiecte’ care ‘l-au străpuns cu mare viteză’, scrie BBC News Online.

Potrivit raportului intermediar realizat de experţii olandezi, Boeingul care aparținea companiei Malaysia Airlines și care zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de ‘numeroase obiecte’ care ‘au străpuns avionul cu mare viteză, din exterior’.

Raportul mai arată că nu există ‘dovezi privind o eroare tehnică sau umană’.

Anchetatorii olandezi au ajuns la aceste concluzii pe baza înregistrărilor cutiilor negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit şi fotografii de la locul prăbuşirii.

În raport nu este atribuită cuiva vreo vină sau responsabilitate pentru tragedie.

O anchetă penală separată este efectuată de procurorii din Haga.

Un raport final ar urma să fie publicat în termen de un an.

Avionul s-a prăbuşit în regiunea Lugansk pe 17 iulie. Toate cele 298 de persoane aflate la bord, între care 193 de cetăţeni olandezi, au murit în urma prăbuşirii avionului malaysian.

Ucraina şi Occidentul au acuzat milițiile proruse că au doborât avionul cu un sistem antiaerian de tip Buk.

Experţi din Marea Britanie, Germania, Australia, Malaysia, Statele Unite, Ucraina şi Rusia colaborează la această anchetă.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează