Confidenţialitate


Avion deturnat în Cipru: Autorul luării de ostatici a fost arestat


Avion deturnat în Cipru: Autorul luării de ostatici a fost arestat

Luarea de ostatici de la bordul avionului deturnat pe aeroportul din Larnaca, în Cipru, s-a încheiat. Persoanele sechestrate au fost eliberate de la bordul aeronavei și sunt acum în siguranţă, iar autorul a fost arestat, anunţă Guvernul cipriot.

Bărbatul, care a deturnat o cursă a companiei EgyptAir, s-a predat autorităţilor cipriote după mai bine de şapte ore de la demararea negocierilor.

Ministrul de Externe al Ciprului, Ioannis Kasoulides, a anunţat că, din primele informaţii obţinute, individul nu are legături cu vreo grupare teroristă.

”Ceea ce am stabilit este că nu e un act terorist. Pare să fie vorba de o persoană instabilă, într-o stare psihică precară, iar problema este rezolvată având în vedere aceste lucruri”, a transmis oficialul.

Autorul luării de ostatici a fost identificat sub numele de Seif Eldin Mustafa. Televiziunea cipriotă a transmis imaginii cu ultimii ostatici care părăseau rând pe rând aeronava de pe pista aeroportului cipriot Larnaca.

Ministrul de Externe cipriot a confirmat încheierea operaţiunilor de pe aeroportul Larnaca pe Twitter.

Premierul egiptean a susţinut că suspectul trebuie să fie audiat înainte de a se stabili ipotezele cu privire la motivele care au stat în spatele deturnării aeronavei EgyptAir, ce efectua un zbor intern de la Alexandria la Cairo.

Unele informații arătau că bărbatul ar dori să discute cu fosta sa soție, de origine cipriotă. De altfel, președintele Ciprului, Nicos Anastasiades a spus că în acest caz nu este vorba de un atac terorist.

Alte informații sugerează că bărbatul ar fi cerut eliberarea femeilor aflate în închisorile din Egipt. Negocierile sunt încă în curs.

Așadar, președintele Ciprului Nicos Anastasiades a subliniat, într-o conferință de presă, că deturnarea nu are legătură cu terorismul și că autoritățile vor face tot posibilul ca toți ceilalți oameni aflați în avion să fie eliberați în siguranță.

Întrebat de jurnaliști dacă e vorba de o poveste de dragoste, președintele Ciprului a spus râzând că întotdeauna este implicată și o femeie.


Ultimele stiri
Activitatea de gardă, considerată timp de lucru și luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă și în…

Columbia: Peste 60 de morți și zeci de răniți după ce un avion militar de tip Hercules s-a…

Apă gratuită în instituții publice, inclusiv în spitale, școli, metrou, aeroporturi și gări, prevede un proiect de lege…

Şedinţă extraordinară de Guvern. Pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia au plecat spre București în această dimineață pentru a protesta în fața…

Tensiuni în coaliție. USR și PNL avertizează că, dacă social-democrații dau jos Guvernul Bolojan prin moțiune, atunci nu…

Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…