Confidenţialitate


Avertizare cod galben de vijelii si ninsori


Vremea se înrăutățește azi în anumite zone din țară. O avertizare cod portocaliu de ploi, vijelii și pe alocuri ninsori a fost emisă până sâmbătă la ora 13, pentru Covasna și în unele zone de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Harghita şi Braşov.

Vântul va avea intensificãri în Dobrogea, Bãrãgan şi sudul Moldovei, precum şi în zona montanã înaltã, unde viteza la rafalã va depãşi 50…60 km/h.

Va mai ploua local în sudul şi în estul ţãrii, dar numai pe spaţii mici, în estul Moldovei şi în Dobrogea, cantitãţile de apã vor depãşi 15 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi precipitaţii mixte, în general slabe, iar la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu