Confidenţialitate


Alpinist surprins de avalanşă în Bucegi: salvamontiştii au sistat cautările pe timpul nopţii


Alpinist surprins de avalanşă în Bucegi: salvamontiştii au sistat cautările pe timpul nopţii

Salvamontiştii au sistat căutările în cazul bărbatului surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi. Acţiunea va fi reluată duminică dimineaţă.

15 salvatori montani l-au căutat pe bărbatul de 30 de ani din Bucureşti care a fost surprins sâmbătă după-amiază de o avalanşă în Valea Coştilei. Valul de zăpadă a coborât până în apropierea refugiului Coştila. Salvatorii montani au dubii că ar mai fi în viaţă, în condiţiile în care valul de zăpadă care a venit peste el l-a dus într-o vale adâncă de câteva sute de metri.

Bărbatul făcea parte dintr-un grup de cinci persoane, între care o femeie, care voia să ajungă pe Platoul Bucegi.  Doi dintre membrii grupului au urcat la Coştila, de unde au fost recuperaţi de salvamontişti şi duşi la refugiul Salvamont. Ceilalţi doi, care au văzut cum bărbatul este luat de avalanşă, au coborât până în locul unde valul de zăpadă s-a oprit, unde s-au întâlnit cu nişte alpinişti, însă nu l-au găsit pe bărbat, în schimb au găsit rucacul şi casca pe care acesta le purta.

În zonă este în continuare pericol de avalanşă. Chiar a mai plecat un bloc de zăpadă în timpul căutărilor, dar fără alte victime. Alpinistul este din București, este ghid montan și are 30 de ani.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează