Confidenţialitate


Autorul crimei de la grădinița din sectorul 2 al Capitalei a fost reținut


Autorul crimei de la grădinița din sectorul 2 al Capitalei a fost reținut

A fost reţinut bărbatul care și-a înjunghiat soția în incinta unei grădiniţe private din sectorul bucureştean 2.

Individul va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Victima, directoare la  respectiva grădinița privată, a murit pe masa de operație, la spitalul Floreasca.

Cei doi se despărțiseră.

Cercetările au fost preluate Serviciul Omoruri şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Bărbatul era extrem de violent, iar femeia – mamă a doi copii –  obținuse în instanță ordin de restricție pe numele lui.

Ca urmare, el fusese evacuat din casă și nu se putea apropia la mai puțin de 200 de metri  de fosta lui familie.

În jurul prânzului, bărbatul a intrat în biroul soției, a înjunghiat-o de mai multe ori și a fugit.

A fost prins la scurt timp de polițiștii Secției 8.

Săptămâna aceasta, un militar din oraşul dâmboviţean Titu şi-a înjunghiat mortal iubita într-un coafor. Individul a acţionat din gelozie, fiind arestat preventiv. Cazul plutonierului este cercetat, întrucât familia tinerei susţine că poliţiştii au ignorat repetatele plângeri depuse pe numele acestuia pentru comportament agresiv.

În luna decembrie, staţia Dristor I a fost scena unei crime. O femeie a împins o tânără pe şine, aceasta fiind lovită mortal de garnitura care sosea în staţie. Agresoarea a fost arestată sub acuzaţia de omor calificat şi tentativă de omor. Cu câteva ore înainte, ea încercase să împingă o altă tânără pe linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta a scăpat nevătămată și a alertat ulterior autorităţile.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează