Confidenţialitate


Autorităţile au stabilit regulile pentru Slujba de Florii, de la Patriarhie


Autorităţile au stabilit regulile pentru Slujba de Florii, de la Patriarhie

Au fost stabilite regulile pentru Slujba de Florii care ar trebui să aibă loc la Patriarhie, în această duminică. Dacă va fi vreme frumoasă, duminică dimineață, de la ora 8.30 se va oficia slujba de binecuvântare a ramurilor de salcie şi curmal. Ulterior, aceste ramuri, alături de pachețele cu anafură, vor fi împărțite la „Baldachinul Sfinților” credincioșilor prezenți.

De la ora 9.30, începe Liturghia la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale.

Dacă vremea fi nefavorabilă, Sfânta Liturghie va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale, cu participarea unui număr de cel mult 70 de credincioși.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, ceremoniile se vor desfășura cu regulilor sanitare: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult, purtarea obligatorie a măștii sanitare, asigurarea distanței între credincioși.

Floriile sunt sărbătorite întotdeauna în ultima duminică înainte de Paște și comemorează un eveniment menționat în cele patru evanghelii (după Marcu, Matei, Luca și Ioan): intrare lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor.

  • Iorgu Ianuşi

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează