Confidenţialitate


Audieri la DNA Alba


20 de persoane, printre care şi fostul director al Oficiului de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Alba, Florian Farcaş, dau declaratii într-o cauză penală privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Fostul director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Alba, Florian Farcaş, locuieşte într-o vilă ridicată din bani europeni, primiţi de soţia acestuia în cadrul unui proiect privind construirea unei pensiuni agroturistice.

La audieri au fost aduşi şi directorul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Centru, Marian Ionescu, fost coleg cu Florian Farcaş, dar şi mai mulţi beneficiari de proiecte europene, în special proprietari de pensiuni agroturistice.

Astfel, potrivit procurorilor, Florian Farcaş s-a implicat , în mod direct, sub paravanul unor firme de consultanţă pe care le gestiona prin interpuşi, în întocmirea de proiecte, care, ulterior, au fost aprobate la plată de către colegi ai săi sau chiar de către el însuşi, spun procurorii. In schimb, a primit o parcelă de 600 metri pătraţi în cartierul Miceşti din Alba Iulia si comisioane consistente (de circa 2% din valoarea unui proiect.)


Ultimele stiri
Consiliul Concurenței a făcut o analiză a scumpirii carburanților în România. La ce concluzie a ajuns | AUDIO

Un remorcher s-a scufundat în apropiere de portul Midia. Patru persoane sunt căutate

Donald Trump spune că nu mai are nevoie de aliații NATO, după ce majoritatea a refuzat să se…

Profesorii unei facultăți de la Universitatea din București intră în grevă japoneză. Sunt supărați că unele programe de…

Comisia Europeană analizează dacă România poate primi cele 231 de milioane de euro aferente îndeplinirii reformei pensiilor magistraților,…

Suceava: Doi polițiști au fost răniți după ce autospeciala cu care se îndreptau spre o misiune a fost…

Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO