Confidenţialitate


Atac terorist în Franța. Francois Hollande pleacă mai devreme de la Bruxelles pentru a coordona din țară celula de criză – AUDIO


Atac terorist în Franța. Francois Hollande pleacă mai devreme de la Bruxelles pentru a coordona din țară celula de criză – AUDIO

UPDATE:  Atacul din sud-estul Franţei a vizat aruncarea uzinei chimice în aer, a spus Francois Hollande la Bruxelles.

Președintele Franței a anunţat că pleacă mai devreme de la Consiliul European pentru a coordona celula de criză, după atacul teorist.

„A fost un atentat comis de o persoană, probabil însoţită de o alta, cu un autovehicul care a fost îndreptat către această uzină chimică şi care a lovit rezervoare de gaz. Intenţia lor a fost de a provoca o explozie. Atacul este de natură teroristă, a fost găsit un cadavru decapitat pe care erau inscripţii”, a declarat preşedintele.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul francez, Manuel Valls, a ordonat vineri “sporirea vigilenţei” la toate instalaţiile sensibile din Rhone-Alpes, după atentatul de la uzina din Isere, în sud-estul Franţei, unde s-a produs o explozie iar un cadavru a fost găsit decapitat, relatează Le Dauphine libere, în ediţia electronică.

Securitatea a fost consolidată la comisariatele din localităţile învecinate, în timp ce ministrul francez, Bernard Cazeneuve, este aşteptat să ajungă în câteva minute la faţa locului. Potrivit unei surse apropiate anchetei, nu sunt excluse şi alte atentate. Prin urmare, a fost mobilizat un dispozitiv important de jandarmi.

Angajaţii companiei Air Products sunt în stare de şoc deoarece unii dintre ei au fost martorii atacului. Ei vor fi duşi într-o sală polivalentă din localitatea vecină Verpilliere.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, o maşină a pătruns în interiorul uzinei cu puţin timp înainte de ora locală 10.00 (11.00 ora României), a făcut mai multe viraje apoi a lovit buteliile de gaz aflate în curtea uzinei.

Cotidianul francez relatează, de asemenea, că un bărbat a fost decapitat în curtea uzinei, dar nu este vorba despre un angajat. Capul acestuia a fost găsit la câţiva metri distanţă de corp, agăţat de gard şi acoperit cu inscripţii în arabă.Potrivit presei franceze, lângă cadavru a fost găsit şi un drapel al grupării jihadiste Statul Islamic. Alte două persoane au fost rănite uşor în urma unor explozii de mică amploare.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, cunoscut de serviciile de informaţii franceze, a fost arestat. Un alt bărbat, care circula la bordul unui vehicul în această dimineaţă înainte de comiterea atentatului şi care făcea ture în faţa companiei vizate, este căutat activ. Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate internă, “toate semnalele au fost în ultimele săptămâni pe roşu pentru că exista posibilitatea producerii unui astfel de atentat pe teritoriul naţional”.


Ultimele stiri
Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează