Confidenţialitate


Un nou atac cu drone rusești, azi-noapte, aproape de granița cu România. Precizările Ministerului Apărării Naționale | AUDIO


Un nou atac cu drone rusești, azi-noapte, aproape de granița cu România. Precizările Ministerului Apărării Naționale | AUDIO

Rusia a lansat, seara trecută, un nou atac cu drone aproape de granița cu România. Țintele au fost obiective civile și infrastructura portului Reni din țara vecină. Așezările din nordul județului Tulcea și sudul județului Galați au primit mesaje Ro Alert. Populația a fost anunțată că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să se adăpostească.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alerta aeriană a fost dată în cel puțin 17 localități de pe partea partea românească a Dunării – de la Sulina până la Galați

„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj RO Alert pentru zona de nord a județului Tulcea în jurul orei 22:40, după ce a fost notificat de către structurile cu rol de apărare ale Ministerului Apărării Naționale despre faptul că au fost identificate mai multe ținte în spațiul aerian din proximitatea graniței române cu Ucraina”, a transmis Daniel Năstase de la ISU Delta Tulcea.

Populația a fost sfătuită să își păstreze calmul și să se adăpostească. Exploziile de pe teritoriul ucrainean s-au auzit puternic pe malul românesc al Dunării. De data aceasta, Armata nu a mai ridicat avioane de luptă din bazele aeriene.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spânu: „Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au indicat, în niciun moment, eventuale pătrunderi neautorizate ale țintelor monitorizate în spațiul aerian național”

„Indicativul de încetare a alertei aeriene în zonele vizate a fost transmis la ora 00:05. Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au indicat, în niciun moment, eventuale pătrunderi neautorizate ale țintelor monitorizate în spațiul aerian național”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spânu.

Ultimul atac al dronelor rusești din apropierea graniței noastre a fost în urmă cu patru nopți, când a fost vizat portul Reni. Două drone cu încărcături explozive la bord, și care s-au distrus la impactul cu solul, au fost găsite, a doua zi, de specialiștii Armatei, pe teritoriul național, în proximitatea frontierei româno-ucrainene.

Sursa foto: Amator

Citește și: Paris: Liderii europeni, convocați de președintele Emmanuel Macron la o întâlnire de urgență | Presa europeană: Summitul restrâns ar fi o reacție la încercarea administrației Trump de a-i exclude pe europeni de la negocierile privind Ucraina | AUDIO


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează