Confidenţialitate


Festivalul Mucenicilor, la București


Festivalul Mucenicilor, la București

Un festival dedicat mucenicilor este organizat în Parcul Național, din sectorul 2 al Capitalei.

Gospodine din Moldova, de la Botoșani, vor frământa de zor la aluat și vor realiza pentru prima dată mucenici în chip de om, cu dimensiuni reale.

Aceștia vor putea fi admirați, iar mai târziu de-gustați de vizitatorii târgului, ne- a spus Marius Adam, organizatorul festivalului.

Vor fi preparați peste 20.000 de mucenici din zona Moldovei, copţi într-un cuptor cu bandă, dar și peste 500 de litri de mucenici fierți, așa cum se pregătesc în zona Munteniei și pentru care vor folosi nu mai puţin de 50 kg de făină, 3 kg de nucă, 10 kg de miere şi tot atâtea de zahăr, 20 kg de lămâi şi 2 kg de scorţişoară.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Festivalul Mucenicilor ține până duminică, iar în cadrul târgului din Parcul Național veți găsi, pe lângă mucenici, vin, dulciuri sau preparate din carne. Nu vor lipsi vestitele plăcinte munteneşti, veritabilele poale-n brâu moldeveneşti, din plăcintele dobrogene cu brânză. Toate preparatele conţin ingrediente sută la sută naturale şi sunt preparate după reţetele tradiţionale.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit tradițiilor romanesti, orice gospodina face acasa pe data de 9 martie mucenici din aluat cu miere de albine si cu multa nuca, dar și mucenici munteneşti aromatizați cu scortișoară.

Mucenicii sunt un desert tradiţional prin care sunt sărbătoriţi cei 40 de mucenici ai lui Hristos, din Sevastia. Prăznuirea are lor pe data de 9 martie.

Se spune că forma cifrei 8 pe care o are acest desert tradiţional ar proveni fie de la forma cununilor care au coborât din cer peste capetele martirilor, fie sunt o formă stilizată a trupurilor lor.


Ultimele stiri
Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează