Confidenţialitate


Astăzi începe a doua sesiune parlamentară a anului


Astăzi începe a doua sesiune parlamentară a anului

Parlamentarii se întorc la muncă: Senatul şi Camera Deputaţilor încep astăzi a doua sesiune parlamentară a anului.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor.

Aseară, într-o declarație la postul de televiziune B1, ministrul Justiţiei a declarat că marţi va avea o întâlnire cu şefii din Justiţie pe tema legii pensiilor speciale. Alina Gorghiu susține că discuţia pe creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor a fost “tranşată”.

De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia Coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.

În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ”păcănelor”din localităţi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate și facilităţi fiscale.

Sursă foto: INQUAM Photos / George Călin


Ultimele stiri
Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO