Confidenţialitate


Asociațiile de elevii critică decizia de suspendare a cursurilor: Va crește abandonul școlar


Asociațiile de elevii critică decizia de suspendare a cursurilor: Va crește abandonul școlar

Mai multe asociații de elevi din țară condamnă decizia de suspendare a cursurilor.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) consideră că măsura de suspendare a cursurilor nu prezintă o necesitate în localitățile unde incidența de COVID-19 este mai mică decât 3/1000 de locuitori.

Mai mult, spun acestea, este obligatoriu ca școlile din aceste zone, unde numărul de cazuri este scăzut, orele de curs să fie realizate în mod tradițional.

Elevii precizează faptul că în zonele izolate, din mediul rural, decizia de a muta cursurile în online va duce implicit la creșterea ratei abandonului școlar, întrucât infrastructura necesară învățământului la distanță nu există.

„Menționăm faptul că nici la momentul actual dispozitivele conectate la internet, destinate elevilor cu posibilități materiale reduse, nu au ajuns la aceștia, din cele 900.000 de dispozitive, fiind livrate câteva mii. Ministerul Educației și Cercetării trebuie să ia măsuri de urgență și să nu mai tergiverseze accesul la educație, un drept fundamental, garantat de Constituție”, se arată în comunicatul citat.

Asociațiile de elevi din țară solicită autorităților să permită desfășurarea în format fizic a orelor de curs, acolo unde numărul de cazuri permite acest lucru și să asigure de urgență infrastuctura necesară.


Ultimele stiri
Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…

Proteste de amploare în Franța: Sute de mii de oameni cer salarii mai mari și condiții mai bune…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează